Despre mine

           Uitându-mă în urmă pot spune că am fost conectată din adolescență cu această cale, yoga. Ca orice licean român, m-am îndrăgostit de scrierile lui Mircea Eliade și am încercat sa cunosc mai multe despre India prin intermediul lor. Am practicat yoga in liceu, vre-o 2 ani, însă stilul urmat pe-atunci nu mi se potrivea. Așa că am rămas cu căutarea și am dus-o cu mine în suflet în toți anii ce au urmat.

           În 2011 am întâlnit Satyananda Yoga și de atunci am rămas fidelă acestei tradiții. Timp de 6 ani am mers în fiecare an în India, participând la viața de Ashram și la diverse cursuri de yoga.

           Inițierea în mantra am primit-o în 2012, de la Swami Niranjanananda Sarswati.

           Urmând în 2016 cursul de instructor de yoga cu o durata de o lună jumate organizat de Ashramul Satyananda din Grecia mi-am însușit valorile acestui sistem primind diploma de instructor certificată Yoga Aliance.
           Karma Sannyasa reprezintă o promisiune de dedicare completă în această tradiție. Am primit această inițiere în 2017, în India.

           În 2019 am încheiat cursul Yogic Studies 1 cu o durată de 1 an de zile susținut de Satyananda Yoga Europe.

           Și cum în școala noastră, un instructor nu se oprește niciodata din învățare, în momentul prezent, particip la diverse cursuri de perfecționare în mediul online.

           În acest timp, împărtășesc cunoștințele acumulate în cadrul diverselor cursuri pe care le țin în Timișoara și în mediul online, atât pentru adulți cât si pentru copii.

           Am învățat multe despre mine prin yoga. Mi-am cunoscut corpul, mintea și sufletul. Mi-am definit nevoile, ambițiile, limitările și dorințele. Mi-am văzut jumătatea de ”umbră” și jumătatea de ”lumină”. Este un proces constant, de creștere și de cunoaștere, proces pe care îmi doresc să-l urmez întreaga viață.

 

Design a site like this with WordPress.com
Get started